Adrian Hampu dezvăluie la XNS peripețiile trăite la "Chefi la cuțite": „Sub stresul celor 60 de minute!”

 

Fostul concurent, care a făcut parte din echipa lui Sorin Bontea, a vorbit despre experiența sa și despre provocările pe care le-a întâmpinat în competiție. Pentru el, stresul și tensiunea din bucătăria de concurs sunt inegalabile în comparație cu mediul culinar obișnuit, unde totul se desfășoară mai lent și deciziile nu trebuie luate într-un timp atât de scurt. Cu toate acestea, Adrian Hampu consideră că această experiență i-a adus beneficii și i-a oferit o oportunitate unică de a-și dezvolta abilitățile culinare.

”Mielul mi-a adus și beneficii și…, ca în viață. A fost vorba de o emisiune culinară, de o tensiune pe care nu o poți compara cu bucătăria de zi cu zi, clasică, pur și simplu a fost o decizie mult prea neînțeleptă din partea mea. În acea situație, sub stresul concursului, sub stresul celor 60 de minute pe care le ai. Totul trebuie luat la moment, deciziile se iau atunci, ele pot aduce beneficii sau dezavantaje”, a spus Adrian Hampu la Xtra Night Show.

Emoțiile și provocările de la "Chefi la cuțite" au reprezentat o experiență inedită pentru Adrian Hampu. Deși a călătorit și a trăit în cinci țări diferite în ultimii 11 ani, descoperind diverse culturi și bucătării, participarea în emisiune a fost cu totul aparte. ”Nu pot compara experiența Chefi la cuțite cu ceea ce am experimentat în ultimii 11 ani în cele 5 țări în care am locuit. Povestea mea de viață a fost în ultimii 17 ani numai urcușuri, coborâșuri până când am cochetat cu ceea ce face de zi cu zi, în momentul actual, bucătăria. Am început ca și electrician după băncile liceului, la un loc din București, eu venind din Constanța, mai exact din Medgidia că așa mi se spunea. Acum mi se mai spune și Cernavodă că am un business acolo și lumea mă cunoaște. Sper să ajung în tot județul, dar acum îmi aduce numai bucurii”, a mai spus acesta

În prezent, Adrian deține un business în Cernavodă, unde gătește și oferă mâncare la pachet. Cu toate acestea, el își dorește să-și extindă afacerea și să cucerească întregul județ.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest