Adrian Minute, petrecere la puterea a doua: „Îi mai fac o surpriză, ca de fiecare dată!”

 

Xtra Night Show a transmis în exclusivitate imagini de la petrecerea organizată de cunoscutul manelist. Fiica lui Adrian Minune, Karmen, a atras toate privirile.

 

Adrian Minune a organizat o mega-petrecere în cinstea soției sale. Cati Simionescu și-a sărbătorit onomastica, de sfânta Ecaterina. În plus, în aceeași zi, manelistul a fost și naș la o tăiere de moț. Practic, au fost două evenimente sărbătorite, iar Adrian Minune a făcut tot posibilul ca femeia cu care își împarte viața să se simtă foarte iubită. Așa că a avut un cadou cu totul special pentru Cati.

 

Adrian Minune a mărturisit că i-a făcut mai multe surprize soției sale, iar una dintre ele a fost un tort care avea în loc de lumânare un telefon de ultimă generație

Cât despre botez, Adrian Minune a afirmat că petrecerea este una restrânsă și că cel mai important lucru este faptul că îi are pe toți membrii familiei aproape. ”E o petrecere privată, în casă la om. Ei îi mai fac câte o surpriză, ca de fiecare dată. Cam așa stă situația. E ziua lui nevastă-mea”, a declarat Adrian Minune.

 

Imagini exclusive cu petrecerea la care a participat Adrian Minune au fost difuzate în exclusivitate la Xtra Night Show. Iar Karmen Simionescu, una dintre fetele lui Adrian Minune, a atras toate privirile grație ținutei super-elegante: o rochie lungă, neagră, mulată pe corp. ”Mă îmbrac foarte des în negru și mă simt și foarte confortabil în negru, nu știu de ce, poate că nu sunt chiar adepta culorilor țipătoare, care să iasă în evidență foarte mult. Chiar și în viața de zi cu zi, trening-uri, tricouri basic, toate sunt negre”, a explicat Karmen Simionescu.

Fata lui Adrian Minune a explicat și transformarea survenită în privința părului: ”Am fost toată viața brunetă, dintotdeauna mi-am dorit să fac o schimbare, dar mi-a fost frică de chestia aia radicală. E un șoc și am zis, dacă nu îmi place, nu mai pot să dau înapoi, așa că treptat am început să îmi decolorez părul”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest