Andreea Bostanica, declarații exclusive la XNS despre relația cu Jador: „Este un băiat foarte talentat”

 

„Regina TikTok-ului” și-a serbat majoratul și a primit cadouri de mii de euro. Ea și-a cumpărat un apartament și-o mașină.

 

Andreea Bostanica, una dintre cele mai îndrăgite tiktok-erițe de pe meleagurile românești, a împlinit 18 ani. A făcut mare petrecere, cu peste 80 de invitați, la care a fost prezentă și echipa Xtra Night Show. În exclusivitate pentru reporterii noștri, cea supranumită Regina Tiktok-ului a abordat mai multe subiecte, între care și relația cu celebrul manelist Jador.

 

Influencerița a susținut că artistul îi este prieten și nimic mai mult. Regina TikTok-ului a mărturisit că manelistul este un băiat foarte talentat, însă, în momentul de față nu există o relație între ei. "Avem o relație de prietenie. Suntem prieteni, da. Îl consider ca pe un prieten. Îmi place foarte mult ceea ce face. Este un băiat foarte talentat. Momentan suntem prieteni.", a declarat Andreea Bostanica, în exclusivitate pentru emisiunea Xtra Night Show. Fapt întărit și de mama acesteia: "Andreea nu a avut iubit. Chiar îmi doresc să aibă iubit. Vreau să îi urmăresc dintr-o parte. Vreau să văd cum este într-o relație."

 

În jur de 80 de invitați au fost la ziua celebrei TikTok-erițe, dar și tot atâtea cadouri a primit Andreea. Însă, de departe cele mai scumpe sunt cele pe care și le-a făcut singură. "Îmi place foarte mult când primesc bijuterii. Sunt înnebunită după ele. De la mami am primit niște bijuterii foarte drăguțe pe care știa că mi le doresc.", a mărturisit "Regina TikTok-ului". "Mi-am luat singură apartament și mașină de ziua mea. Apartamentul mi l-am luat în Chișinău, acolo unde încă locuiesc cu mama mea. Pot să ma mut oricând singură. O să fac acolo totul cum îmi place. Deja l-am amenajat. O să mai locuiesc cu mama momentan.", a mai spus Andreea Bostanica, pentru Xtra Night Show.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest