Culiță Sterp a dezvăluit că i-a donat 10.000 de euro pe TikTok lui Nicolae Guță: ”E o legendă în România!”

 

De ce a recurs la o donație atât de consistentă Culiță Sterp la live-ul făcut de Guță pe TikTok.

Cu câteva zile în urmă, Nicolae Guță a făcut un live pe TikTok cu care a bătut recordul banilor câștigați: aproximativ 180.000 de euro. Acum, Culiță Sterp a recunoscut că s-a numărat printre donatorii de pe TikTok și nu cu orice sumă, ci cu 10.000 de euro. Artistul a explicat că i-a donat lui Guță o sumă atât de însemnată întrucât de-a lungul carierei i-a cântat acestuia melodiile, fapt care l-a ajutat să strângă averi.

”Să știi că multă lume m-a văzut cu alți ochi după treaba asta. Din respect pentru el, pentru că de ani de zile îi cânt și eu melodiile și am făcut și eu o grămadă de bani pe melodiile lui. Trebuie să îi dai cezarului ce e al cezarului. Până la urmă, omul acela este o legendă în România. Eu m-am bucurat că a cântat pentru băiatul meu. Undeva la 10.000 euro aveam în TikTok și n-am mai avut nimic dimineața”, a declarat Culiță Sterp, la Xtra Night Show

Banii încasați de TikTok au întețit problemele pentru Guță, acesta ajungând să fie amenințat. ”E mai bine de o săptămână de când se ține de capul meu. Se ține de capul meu. Are rost să îi spun numele sau nu? (...) Un oarecare Vulcan, care s-a autoproclamat sau se crede el președinte. Acolo, în biografia lui, are președinte, are judecător, are procuror. Una peste alta, eu știu ce vor”, a povestit Nicolae Guță, într-un live pe TikTok.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest