Pentru artist nu au fost deloc sărbători liniștite de Paște. El a avut emoții imense, după cum a dezvăluit la Xtra Night Show.
articolul continua dupa recomandari
Dinu Maxer a avut parte de momente grele în aceste zile, și asta din cauza situației medicale a mamei sale, care a fost internată de urgență la Spitalul Universitar. În exclusivitate la Xtra Night Show, artistul a povestit prin ce clipe grele a trecut.
„Nu m-am așteptat niciodată că vreodată voi petrece ajunul Paștelui, dacă se poate numi așa, ziua de sâmbătă, cu atâta emoție, teamă și speranță, în același timp. Mama mea a fost internată sâmbătă, a fost dusă de urgență la Spitalul Universitar și împreună cu iubita lui, eu am crezut că mă duc și că e oarecum totul ok, că nu o văzusem. Am chemat salvarea la telefon, punând un diagnostic după spusele celor din jurul ei, ea nelocuind în București, iar Magda a venit alături de mine și îi mulțumesc frumos. Noi am venit la ora 4 și am crezut că undeva pe la 6-7 plecăm, la 11 jumate am plecat de la spital. (…) În primul rând, trebuia pusă pe picioare și mutată pe salon, iar lucrurile astea au durat foarte mult”, a mărturisit Dinu Maxer, la Xtra Night Show.
Artistul a mai spus: „Este ceva recent, de aceea nici nu m-am așteptat. (…) E un șoc, tu știi ce are, dar nu te aștepți la alte boli. În momentul de față este sub supraveghere (…) Astăzi am fost la ea în vizită și totul era bine, pot să zâmbesc astăzi. În fiecare zi am fost la spital”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc