Ellie White și-a prezentat cartea la Xtra Night Show: „Îți deschide al treilea ochi!”

 

Cântăreața și-a descoperit în pandemie o nouă pasiune și s-a apucat să scrie. Nu despre orice, ci despre zona spirituală, ezoterică.

 

Cu o carieră de succes în muzică, Ellie White s-a reprofilat din mers și spune că acum viața ei s-a schimbat mult în bine. A descoperit cristalelel miraculoase și spiritualitatea. Despre cea din urmă a vorbit în prima sa carte „Deschide ochii”, ce are menirea de a deschide al treiea ochi. Vedeta a fost în platou la Xtra Night Show să își prezinte lucrarea.

 

Cum pandemia a închis multe business-uri, iar în unele momente ne-a blocat de toți în case, Ellie White s-a gândit să fructifice cât mai bine acest timp. Așa că s-a apucat de cercetări în domeniul spiritualității, iar rodul acestora a fost lucrarea sa, numită Deschide ochii, ce se găsește deja pe piață.

 

Cântăreața vrea ca această lucrare să reprezinte o introducere în lumea ezoterică, spirituală, să-I facă pe cititorii ei să se descopere pe sine. Vedeta scoate în evidență faptul că cugetările sale te fac să vezi viața așa cum este și mai presus de toate te fac să realizezi cât ești de puternic, ce ai de oferit, dar și ce vrei de la viață, în schimbul unei sincerități complete pe care trebuie să o ai tu cu tine

 

”Cartea este pe zona spirituală, ezoterică și cuprinde metode prin care să te descoperi pe tine. Este un fel de introducere a ceea ce este deja pe piață. Este menită să îi facă pe oameni curioși, să își dea seama că lucrurile nu sunt așa gri cum le vedem noi zi de zi și noi ca și oameni suntem foarte interesanți și puternici. E greu să vezi asta, trebuie să fii foarte sincer cu tine, să ajungi la cele mai urâte emoții pe care le-ai ascuns. Zona spirituală este ușor de accesat, trebuie să îți deschizi al treilea ochi. Este o zonă foarte frumoasă, mi-ar plăcea să fiu deschizătoare de ochi, de drumuri. Este o zonă în care te regăsești foarte mult. Eu sunt abia la început, dar am citit mult în ultimul an și mi-au deschis ochii și mai mult. Zona spirituală m-a făcut să vreau să învăț fizică cuantică, totul are legătură cu zona ezoterică, spirituală”, a spus Ellie White la ”Xtra Night Show”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest