Emi de la Noaptea Târziu și Mădălina, tot mai aproape de a-și vedea visul cu ochii: ”Mâine este o zi mare!”

 

Proaspăt căsătoriți, cei doi tineri numără zilele până se vor muta la casa lor. Care este stadiul proiectului imobiliar au dezvăluit la Xtra Night Show.

 

În cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru Antena Stars, Emi de la Noaptea Târziu a vorbit despre stadiul lucrărilor la casa visurilor în care se va muta cu Mădălina, proaspăta lui soție. Cei doi numără zilele până când vor ajunge în casa pe care și-au proiectat-o și la care au visat cu ochii deschiși de când și-au unit destinele.

 

„Proiectul cu casa ar trebui ca mâine să aibă o parte de finalizare foarte importantă. Mâine este o zi mare! Asta presupune asamblatul mobilei cu totul la final și atunci deja ecuația se simplifică, nu va mai fi de gradul 5, va fi de gradul 1,5. Putem să ne facem și noi, să ne pregătim pe acolo tot”, a dezvăluit Emi de la Noaptea Târziu.

 

Artistul a mai precizat că și-a angajat prieteni pentru amenajarea casei, drept urmare a trebuit să se poarte cu mănuși: „Depinde de situație! Acum am lucrat cu niște cunoștințe, cu niște amici și atunci când lucrezi cu amici mai apropiați nu e așa simplu să le bagi sula în coastă, îi iei pas cu pas, pentru că și ei vor să te ajute, dar își fac și ei ce e important pentru ei la început și tot așa. De obicei, eu sunt mai calm, văd partea bună din oameni”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest