În exclusivitate la Xtra Night Show, Giulia Anghelescu a expus care au fost atuurile celor două câștigătoare de la America Express.
articolul continua dupa recomandari
Giulia Anghelescu împreună cu soțul ei Vlad Huidu au format una dintre cele mai puternice echipe de la America Express, fiind abonați la amulete la aproape fiecare ediție a emisiunii. Însă au ieșit chiar înainte de finală. Fosta artistă a avut numai cuvinte de laudă la adresa câștigătoarelor Laura Giurcanu și Sânziana Negru.
”Fetele din Bali, noi așa le ziceam. A fost o finală pe cinste, pe care am urmărit-o de acasă, din fața televizorului pentru că nu știam ce au făcut. Mă rog, știam dar doar din povestirile lor, dar s-au descurcat foarte bine, bravo lor. Până la urmă, această competiție nu ține doar de forma fizică sau de cea psihică, ține și de noroc și atunci trebuie să ai cele trei lucruri aliniate complet. Noi ne bucurăm că am ajuns până unde am ajuns, pentru că am câștigat o mulțime de prieteni și asta e tot ce contează” a povestit Giulia Anghelescu la Antena Stars.
Fosta concurentă a recunoscut că există o urmă de regret pentru că nu s-au impus. Marea bucurie a fost că a ajuns prima, împreună cu soțul ei, la Buenos Aires. ”Bineînțeles că există o urmă de regret și ți-ai fi dorit să câștigi. Noi ne-am uitat la final și vorbeam despre cum au fost probele, poate noi ne-am fi descurcat mai bine. Suntem bucuroși și împăcați cu ideea că am intrat primii în Buenos Aires. Pentru noi, asta a fost cea mai mare realizare după atâtea zile de muncă și de alergat, am fost primii care am pus piciorul în Buenos Aires. Asta a contat cel mai mult. Așa că nu mai contează premiul cel mare. Pentru noi a fost un câștig enorm. Faptul că am rămas prieteni cu multe perechi din sezonul nostru, e cel mai mare câștig pe care puteam avem parte”, a mai spus concurenta.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc