Iulia Albu și Mike, despre certurile din timpul America Express: „Ne-am făcut viața dificilă”

 

La Xtra Night Show, cei doi parteneri au vorbit despre experiența de la America Express.

 

Perioada petrecută în America a fost una destul de dificilă pentru Mike și Iulia Albu, care chiar au decis să se despartă la capătul acesteia. Însă și-au dat mai apoi seama că nu pot sta departe unul de celălalt. În timpul emisiunii concurs, de multe ori, tensiunile în cuplu atingeau cote alarmante. În exclusivitate la XNS, fosta concurentă a vorbit despre aceste situații delicate.

 

„A fost interesant pentru că jumătate din cuplurile din România au avut sfaturi pentru mine, iar cealaltă jumătate s-a regăsit în povestea noastră și asta e foarte interesant (...) Nu am fugit, am fugit puțin, dar după aceea m-am oprit”, a spus Iulia Albu, la Xtra Night Show.

 

Mike spune că oamenii sunt liberi să comenteze ce vor, dar nu trebuie să depășească o anumită limită. „O parte au fost și bagajele și momentele dificile care sunt dificile, nu poate să treacă cineva prin experiența asta fără să spună că nu este o experiență dificilă, dar bineînțeles că greutatea cea mai mare am fost noi. Ne-am făcut viața dificilă (...) Eu cred că am fost cel mai surprins, pentru că Iulia m-a surprins zilnic. Nu mă afectează (n.r. comentariile). Oamenii au dreptul la o părere, aș putea să spun că în limita bunului simț”, a spus iubitul fostei concurente de la America Express.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest