Artista a făcut planul investițiilor pe care le va face într-o zonă despre care spune că nu este exploatată la capacitate maximă.
articolul continua dupa recomandari
Robert Stoica, proaspătul soț al Mariei Constantin, are o pensiune în județul Argeș. Acum, cei doi îndrăgostiți își doresc să extindă afacerea, adică să adauge o piscină încălzită, precum și o sală de mese. Au două variante: fie pe fonduri europene, fie bazându-se pe resursele proprii. În exclusivitate la Xtra Night Show, artista a expus planul pe care l-a creionat.
„Este (n.r. afacerea) soțului, dar noi o să ne extindem. Va fi ceva mult mai de lux, cu piscină încălzită, cu toate nebuniile, dar la anul ne vom apuca. Noi suntem doar la stadiul de proiect și tot felul de autorizații, birocrație. Noi încercăm, să vedem cum ne descurcăm și care este treaba. Este puțin mai greu. Arată foarte drăguț proiectul. Va fi cu piscină încălzită, exterioară, cu o mică saună”, a spus Maria Constantin, la Xtra Night Show
Artista apreciază că zona în care se află pensiunea nu este exploatată așa cum ar trebui. „Suntem amândoi și când sunt doi, puterea crește. Vor fi încă 10 camere mult mai spațioase și cu canapea extensibilă, cu un restaurant de vreo 60-70 de persoane. Nu neapărat pentru evenimente. Vrem să facem și pentru mic dejun, că momentan este pentru cazare și este mai mult pentru tranzit. Oamenii vin, pleacă spre Transfăgărășan sau vizitează Mănăstirea Curtea de Argeș, deci cam atât, dar vrem să ne extindem mai mult pe turism pentru că este o zonă neexplorată momentan”, a mai spus artista, la Xtra Night Show
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc