Motivul pentru care Florin Salam ar putea fi adus la judecătorie cu poliția! „Dacă ar fi existat un contract în formă scrisă…”

 

Avocatul lui Laurențiu Bîțu, mirele care susține că a fost înșelat de manelist, a oferit noi detalii despre această speță.

 

Anul a început groaznic pentru Regele Manelelor. În prima parte a lunii, acesta a fost acuzat de o damă de companie că ar fi bătut-o într-o camera de hotel, iar acum un bărbat din Târgoviște îl acuză că i-a dat 5.500 de euro pentru o cântare pe care manelistul nu a mai onorat-o, în urmă cu aproape 4 ani. Avocatul reclamantului a explicat de ce s-ar putea ca Florin Salam să fie adus cu poliția să dea declarații.

 

În condițiile în care ar fi existat un contract în format scris, în acel moment Bîțu Laurențiu ar fi putut, în anul 2020, atunci când ar fi constatat că Florin Salam nu a îndeplinit obligațiile, să meargă în instanța civilă și să solicite recuperarea sumei de bani cu toate pagubele aduse de Florin Stoian. În condițiile în care cei doi nu au întocmit un contract în formă scrisă, el a fost nevoit să se adreseze cu o plângere penală organelor de poliție. Urmarea acestei plângeri, Florin Stoian a fost citat de organele de poliție, nu s-a prezentat. Așa cum am spus, poliția își va face îndatorirea.”, a declarat avocatul mirul din Târgoviște, Ciprian Iacob.

În prealabil, mirele din Târgoviște declarase: Povestea începe undeva prin 2020. Am muncit pe afară 16 ani pentru un viitor mai bun în țară. În ultimii doi ani ne-am gândit să facem nuntă. La noi în Târgoviște mai cântă Neluță Neagu și am luat legătura cu el, iar el ne-a dus la Florin acasă. I-am dat 2500 de euro prima oară, dar el nu a vrut să facă nici un contract, a zis că nu știe să scrie. Fiind un artist renumit, am mers pe încredere. Nunta trebuia să fie pe 21 august 2021”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest