Nico, dezvăluiri exclusive la Xtra Night Show despre ultimul proiect muzical: „Să am colaborare cu un rapper…”

 

De 19 ani se cunosc, au devenit între timp și rude, iar acum vor scoate o piesă împreună. Nico a furnizat toate detaliile despre noua colaborare pe plan artistic pe care o pune la cale.

 

Este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, iar acum vrea să treacă la un alt nivel. Nico plănuiește un parteneriat artistic cu finul ei, cunoscutul rapper Cabron. În exclusivitate la Xtra Night Show, artista a dezvăluit câteva detalii despre noua colaborare în plan muzical pe care o are în plan. Vedeta este nașa lui Cabron pe care-l cunoaște de aproape două decenii.

 

„Noi de 19 ani nu am mai cântat împreună, dar avem piese, dar nu clip. Această piesă a fost terminată anul trecut și am zis să vedem, să am o colaborare cu un rapper. M-am gândit la Cabron fiind și finuțul meu, ne cunoaștem de foarte mult timp, colaborăm foarte frumos. El a fost cel mai potrivit și mi-a plăcut”, a mărturisit Nico, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

 

Vedeta a mărturisit că până acum o astfel de colaborare nu a fost posibilă din cauza faptului că finul ei, Cabron, este mai tot timpul ocupat și i-a fost destul de greu să găsească o zi în care să se poată întâlni, ba chiar mai mult, să poată avea colaborări împreună.

 

„El oricum are viața lui. Îl găsești foarte greu. Nu mai zic că ne întâlnim foarte rar pentru că e plecat. Este un om care muncește foarte mult”, a adăugat cântăreața.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest