Planul lui What’s Up: „La doi ani ne-am logodit, la trei am făcut nunta, acum…”

 

Cunoscutul cântăreț a vorbit despre planurile pe care le are alături de iubita lui, în exclusivitate la Xtra Night Show.

 

What’s Up este unul dintre artiștii din showbiz-ul românesc care preferă discreția atunci când vine vorba de viața personală. Cu toate acestea, cântărețul a fost prins de echipa XNS la un eveniment și a vorbit despre presupusa sarcină a soției lui. Artistul nu a dat un răspuns clar, susținând că totul depinde de divinitate, dar a lăsat să se înțeleagă că și-ar dori ca în al treilea an de când este cu soția lui să devină și tată.

 

"Nu știm nimic, când vrea Dumnezeu. Sperăm că la trei ani să apară și un copil. Nu pot să îți confirm, lucrăm.", a declarat What's Up, în urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu, acordat în exclusivitate pentru Antena Stars.

 

Artistul a mai precizat că își dorește să țină relația cât mai departe de ochii curioșilor. Importat e că am plecat pe un drum împreună. Noi suntem fericiți, asta e tot ce contează. Vrem să ținem relația cât de mult mai acasă, e mai important ce facem cu muzică. Am vrut să o țin cât mai mult ascunsă (nr. relația). A fost și nunta. Nu se mai poate ține ascunsă relația, au apărut poze de la nuntă, suntem de doi ani împreună, la un an de zile ne-am logodit, la doi am făcut nunta.”, a declarat What's Up, în urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu, acordat în exclusivitate pentru Antena Stars

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest