Cei doi soți au câștigat ediția a doua a show-ului „Te cunosc de undeva”, biruință obținută cu ceva sacrificii. Dezvăluiri exclusive la Xtra Night Show.
articolul continua dupa recomandari
Eliza și Cosmin Natanticu sunt câștigătorii celei de-a doua ediții a emisiunii concurs Te cunosc de undeva. Prestațiile cuplului au stârnit aplauze și aprecieri din partea juriului și a publicului. Cei doi au fost invitați la Xtra Night Show pentru a vorbi, între altele, și despre triumful repurtat la Te cunosc de undeva.
Cosmin Natanticu a dezvăluit că nu totul este atât de ușor cum se vede din afară și că a făcut o serie de sacrificii alături de soția sa pentru a avea prestații de excepție în cadrul emisiunii concurs de la Antena 1. Invitați în ediția de aseară a emisiunii Xtra Night Show, Cosmin și Eliza Natanticu au făcut dezvăluiri despre cum a fost experiența de concurenți ai emisiunii Te cunosc de undeva. Cei doi au câștigat cea de-a doua ediție, însă au făcut sacrificii pentru a ajunge la această performanță. Cu umor, Cosmin a dezvăluit că, cel puțin pentru Eliza, cel mai dificil lucru a fost machiajul, care a durat nu mai puțin de patru ore!
”Știi ce e cel mai greu sincer? La machiaj. Aici la Dan Ciotoi nu a fost mare transformare. Cel mai greu pentru Eliza a fost să nu se mai epileze la mustață. Dar, este o emisiune foarte mișto și mă bucur că fac parte. E grupul foarte mișto”, a spus Cosmin.
Cei doi soți i-au împărtășit lui Dan Capatos și telespectatorilor Antena Stars și experiența prin care au trecut în ultima vacanță, cea din Bulgaria. Cosmin s-a plâns de faptul că în resortul pe care l-au ales, au fost în mare parte persoane în jurul vârstei de 80 de ani. ”Nu aveau nici muzică la piscină, ne puneam cu telefonul, mai încet să nu îi deranjăm”, a povestit Cosmin Natanticu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc