Realitățile din spatele aparențelor: Viața de influencer dezvăluită de Valerie Lungu

 

Valerie Lungu, o cunoscută influenceriță cu o mare comunitate pe Instagram, vorbește deschis despre provocările din cariera sa. Chiar dacă mulți ar crede că este ușor ceea ce face, Valerie Lungu recunoaște că lucrurile stau diferit și că fiecare zi vine cu noi momente neașteptate.

În spatele fiecărei poze de pe social media se ascunde multă muncă, conform afirmatiilor făcute de influenceriță. Chiar și a fi activă în mediul online este un stil de viață în sine, conform vedetei. Valerie Lungu mărturisește că s-a obișnuit să fie matinală de mai mulți ani, pentru a-și putea face cele mai bune poze în locuri inedite.

Însă, ca orice altă formă de artă, și cariera de influencer presupune sacrificii. Deși pleacă în vacanțe, Valerie Lungu recunoaște că nu se poate bucura de fiecare moment așa cum și-ar dori. „Nu mai țin minte când am avut o vacanță din aia vacanță/work. Nu am cum să stau să savurez locația unde mă duc. Nu am avut parte de chestia asta de ceva ani, dar îmi place. Mi se pare că dacă mă duc într-o locație și dacă nu fac 2-3 poze, zici că nu am fost în locația aia. După aia mă simt prost când vine acasă. Dar, oricum, asta e meseria”, a declarat Valerie Lungu la Xtra Night Show.

Chiar dacă călătorește frecvent, Valerie Lungu recunoaște că nu se poate bucura pe deplin de vacanță și că, de cele mai multe ori, merge în cele mai populare locuri doar pentru a face poze. Vedeta a avut și un mesaj pentru cei care consideră că totul este doar o joacă, mărturisind că viața de influencer vine la pachet și cu provocări, pe lângă celebritate. „Îmi place să mă duc la Dom, în rochia aia, să mor de frig, la ora 05:00, așteptând să răsară soarele, să fac și eu poza aia, fără oameni și după aia să ajung să mă schimb mai repede și umblu mereu cu trolerul după mine. Este viața mea”, a mai adăugat influencerița.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest