Sonia Trifan, șocată după experiența avută în Istanbul: „Nu am văzut așa ceva în viața mea!”

 

Creatoarea de modă a avut parte de o experiență inedită în orașul care leagă Europa de Asia.

Creatoarea de modă a vrut să îmbine utilul cu plăcutul, așa că a ales cel mai însemnat oraș din Turcia drept loc pentru o ședință de prezentare a rochiilor. Însoțită de numeroși prieteni și angajați, inclusiv de nașa sa Cornelia Ionescu, Sonia Trifan a avut o mare surpriză când a ajuns la Istanbul. Orașul era complet acoperit de zăpadă.  

 

,,Am plecat în formula asta mare pentru că aveam nevoie de echipă, inclusiv nașa mea, jurnalista Cornelia Ionescu. Ea împreună cu soțul ei au fost nașii noștri de suflet și o consider parte din familie. Ne petrecem tot timpul împreună în vacanțe", a spus Sonia Trifan.

 

Imagini parcă desprinse din filme apocaliptice s-au perindat prin fața ochilor Soniei Trifan. Vedeta a spus că nu a văzut pe nicăieri ce a văzut în Istanbul și că mașinile erau abandonate pe străzi. În oraș era prezentă foarte multă poliție care a început să tracteze mașinile părăsite. Sonia Trifan credea că va ploua când a plecat în Istanbul, iar când a ajuns era zăpadă peste tot, iar la ora cinci după-masa toată lumea trebuia să fie în casă.

 

,,Nu am văzut în viața mea ce am văzut acolo. Mașini abandonate pe străzi, pe autostrăzi, în mijlocul străzii. Ei nu aveau cauciucuri de iarnă și nu știau să conducă pe zăpadă. Când ne-am hotărât să plecăm din Istanbul autostrada era blocată de mașinile care erau părăsite", a spus Sonia Trifan


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest