Cunoscuta actriță a suferit un accident de muncă, iar piesa de teatru în care va juca astăzi va fi cu atât mai incitantă.
articolul continua dupa recomandari
Se anunța o săptămână încărcată pentru Tania Popa cu două spectacole unul după altul. Iar înainte de ele a venit la Xtra Night Show. Cunoscuta actriță și-a făcut apariția în platou sprijinindu-se într-o cârjă. Firesc, Dan Capatos a fost curios să afle ce s-a întâmplat cu Tania. Actrița a povestit totul, spunând că a fost vorba despre un accident de muncă. Ca urmare a acestuia a ratat premiera de la Național, urmând să joace doar în „Despre dragoste cu ură”, piesă pe care o și regizează, fiind scrisă de Andreas Petrescu.
„Un accident nefericit chiar înainte de premiera la Teatrul Național, care nu a mai avut loc din cauza asta. La Național n-am putut să joc, pentru că e un rol care mă solicită. Mâine, îl las pe Andreas să sclipească pentru că joc în multe piese cu el și nu se vede practice. Am zis nici așa. Stau în cârje, pe scenă pentru el. Colaborăm foarte bine. Sunt cu Andreas, eu în calitate de regizor, el de scriitor. Am emoții pentru mâine, pentru că ne simțim foarte bine. Ne-am adunat o gașcă mișto, iar acum cu cârja o să fie mai atenți cu mine.”, a spus Tania Popa, la Xtra Night Show.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc