Vedeta a vorbit în exclusivitate la Xtra Night Show despre experiența pe care a avut-o în Peru, atunci când s-a întâlnit cu șamanii.
articolul continua dupa recomandari
Crina Abrudan se numără printre vedetele de la noi din țară care au apelat la ajutorul vracilor sud-americani. Blondina este dornică să vorbească despre experiența de care a avut parte acolo. S-a dus cu multe frici și gânduri care au neliniștit-o și s-a întors mai liniștită ca niciodată.Ea spune că a trăit experiențe unice, de care își amintește cu drag și despre care este dornică să vorbească. Crina Abrudan s-a bucurat de toată liniștea de care a avut nevoie.
”Aveam frici, am scăpat de multe, scapi de multe acolo, dar nu este absolut deloc ușor și nu este ca o vacanță, cine își închipuie că merge acolo ca într-o vacanță și stai într-o căsuță, dormi foarte mult. (...) Nu este despre asta. Cumva am fost luată în învăluire când am mers prima dată și cred că am fost și puțin înconștientă, nici nu am stat să mâ gândesc foarte mult și e foarte bine că am făcut lucrul acesta. E nevoie de multă pregătire”, a decratat Crina Abrudan, la Xtra Night Show.
Vedeta a dezvăluit și cum decurg pregătirile până la întâlnirea cu șamanii: ”Înainte de a merge acolo, timp de două săptămâni trebuie să păstrezi o dietă. De fapt, asta înseamnă postul pe care îl ținem noi înainte de Paște și de Crăciun, dar mult mai dtrastic. Pe lângă faptul că nu mănânci produse de origine animală, nu ai voie nici să mai consumi zahăr, sare, mâncăruri gătite, prăjeli, trebuie să mănânci mâncăruri cât mai fresh, nu ai voie să consumi alcool”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc