Marina Dina îşi găseşte echilibrul în sport, "Pentru mine, sportul este o formă de terapie."

 

Marina Dina ne-a vizitat în cadrul emisiunii "Xtra Night Show" şi ne-a mărturisit tabieturile zilnice care duc la o viaţă liniştită şi influenţa sportului în viaţa ei. În ceea ce priveşte obiceiurile la care nu renunţă pentru a-şi găsi echilibrul, de când provocările vieţii au adus-o în pragul de mamă singură, aflăm chiar din declaraţiile ei.

În ediţia de duminică seară, antrenoarea de pilates a venit în platoul Antena Stars şi a povestit cum se desfăşoară o zi normală din viaţa ei, „Am nevoie să mă odihnesc, pentru că sunt matinală şi mă trezesc întotdeauna la 06:00. Vreau să-mi fac cele 8 ore de somn, iar somnul cel mai important este între orele 22:00 şi 02:00. Când sunt copiii la mine, adorm odată cu ei, la 21:30, maxim 22:00. Dimineaţa am un întreg ritual. Pe lângă ora la care ne culcăm, este importantă şi cea la care ne trezim. Eu aşa funcţionez cel mai bine, sunt matinală, îmi e ok să mă trezesc devreme, dar pe la ora 18:00, deja mă simt obosită. Pe copii îi trezesc în mod normal, la 07:00, dar eu am nevoie de acea oră înainte, pentru mine. Fac câteva mişcări de yoga. După ce las copiii la şcoală, de obicei, merg la sală, dacă nu am de făcut alte lucurui în prima parte a zilei.”, a declarat fosta asistentă TV.

Dacă vă întrebaţi cu ce îşi ocupă Marina cea mai mare parte a timpului, aflaţi că este zilnic la sală, profesoară de yoga şi de pilates, şi ţine chiar şi sesiuni de pilates reformer. „Pilatesul este benefic, te ajută să nu te accidentezi şi să-ţi corectezi postura corpului.”, ne-a spus Marina Dina.

Ca terapie de viaţă şi ceea ce a determinat-o să-şi găsească echilibrul, după atâtea greutăţi, aflăm că elementul cheie este tot sportul, „Pentru mine, sportul este o formă de terapie, pentru că pe lângă beneficiile fizice, îmi dă o stare foarte bună. Şi dacă am o stare proastă, ştiu cum că mă antrenez ca să pot ieşi din starea respectivă.”, a declarat Marina Dina.

Ştim că Marina se descurcă pe toate planurile, dar cel mai important, se dedică trup şi suflet copiilor. Rolul de mamă i se potriveşte perfect. "Mi-am dorit să fiu prezentă în vieţile lor, de aceea, în primii lor ani de viaţă, am fost în mod constant lângă ei. Aşa am considerat că este benefic pentru ei. Dincolo de cei 3 ani recomandaţi clar să-i petreci cu ei, mi-am luat rolul de mamă foarte în serios, şi pentru că nu eram nevoită să muncesc şi să fiu departe de ei, mă ocupam de toate activităţile şi tot ce ţinea de ei. Fac asta în continuare.", a povestit antrenoarea de pilates.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest