Bruneta spune că proprietarul clădirii în care se afla clinica ei medicală ar fi păgubit-o cu un milion de euro.
articolul continua dupa recomandari
Oana Zăvoranu s-a adresat autorităților, după ce proprietarul clădirii în care i-a funcționat clinica medicală și-ar fi însușit bunurile aflate acolo. Între acestea s-ar număra, pe lângă aparatură medicală, și două seifuri, într-unul dintre ele aflându-se, potrivit vedetei, 100.000 de euro cash. Oana Zăvoranu a declarat că a închiriat cu suma de 3.000 euro un TIR pentru a prelua lucrurile, însă proprietarul clădirii nu i-ar fi permis.
”A fost depusă acum o lună și ceva o plângere penală împotriva proprietarului, care ne-a furat bunuri în valoare de 1 milion de euro din clinica noastră. Investigăm la un alt nivel pentru că este cuantumul furăciunii foarte mare. Am adus un TIR, este foarte important să spun că acolo, ceea ce a furat din clădire sunt alte bunuri care înseamnă mobilier, calculatoare, aparate, aparate medicale, două seifuri, într-unul dintre seifuri erau 100.000 euro cash, încasări făcute din clinica noastră”, a declarat Oana Zăvoranu, la Xtra Night Show.
„Querida” consideră că bărbatul nu ar fi acționat de unul singur. ”Bineînțeles că toate aceste lucruri săvârșite de acest proprietar, care se va alege cu alte plângeri penale, nu le putea face singur. Le-a făcut în colaborare și cu alte persoane”, a mai declarat vedeta.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc