Cu ce îl are la mână Nicoleta Voicu pe Gheorghe Turda: „Demnitatea lui stă în tăcerea mea! Ar sări showbiz-ul în aer”/ VIDEO

 

Invitată în platoul emisiunii „Showbiz Report”, Nicoleta Voicu a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare despre relația dintre ea și Gheorghe Turda. Ce odată era o poveste de dragoste între cei doi artiști, acum s-a transformat într-un război de proporții!

Nicoleta Voicu tună și fulgeră, după ce Gheorghe Turda a insinuat că ar fi stat cu el pentru bani. Interpreta de muzică populară a mărturisit că a explodat în momentul în care a aflat că fostul iubit i-a pus la îndoială statutul financiar, mai ales că acesta i-a și cunoscut părinții.

„Fabulează! Acest om minte și cu mâna pe Dumnezeu(...) Pentru mine, acest om este ca un cancer uman. M-a atacat pe toate fronturile. Nu cred că mai avea unde să lovească. (...) La mine toate sunt până la părinți și la copil”, a declarat Nicoleta Voicu, la Antena Stars.

Interpreta de muzică populară a ținut să lămurească faptul că nu a fost ajutată niciodată financiar de Gheorghe Turda, așa cum acesta pretinde. Nicoleta Voicu este de părere că vorbele pe care fostul iubit le spune despre ea sunt cauzate de sentimentele de dragoste, dar și de obsesie, pe care i le poartă.

„Eu cât am stat cu acest om, această rată despre care tot vorbesc eu a fost plătită din chiria pe care o luam în perioada aceea. Nu m-a ajutat cu bani în timpul relației. (...) Eu cred că nu pot să ies din mintea acestui om. Cred că nu poate trăi fără mine. Nu mă mai înspăimântă nimic ce ține de acest om”, a precizat artista.

Cu ce îl are la mână Nicoleta Voicu pe Gheorghe Turda

Nicoleta Voicu a dat de înțeles că are diverse materiale care i-ar putea distruge imaginea lui Gheorghe Turda, însă alege să nu îi răspundă cu aceeași monedă din respect și bun simț, calități pe care nu le mai găsește la acesta.

„Să aibă grijă ce vorbește, pentru că eu am mai declarat că demnitatea lui stă în tăcerea mea și știu atât de multe lucruri și prefer să rămân un om de bun simț. Nu am făcut declarații până acum nici 1% din ce știu. Ar sări showbiz-ul în aer. Există fotografii și mesaje”, a mai dezvăluit Nicoleta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest