Apel disperat al Anei la Acces Direct: „Îmi vreau fratele înapoi acasă”

 

Un caz emoționant a fost prezentat la Acces Direct, după ce o femeie din Vaslui și-a pierdut urma fratelui. Cornel, în vârstă de 37 de ani, a plecat de acasă pe 17 septembrie și, de atunci, familia nu mai știe nimic despre el. Ana, sora lui, a lansat un apel public, rugându-i pe cei care l-au văzut să îi ofere orice informație.

Cornel locuia împreună cu mama sa în comuna Vinderei. În acea dimineață, i-a spus că merge să se tundă, însă nu s-a mai întors niciodată. Conform mărturiilor, ar fi urcat într-un autobuz spre Bârlad, iar mai apoi ar fi fost observat într-un alt mijloc de transport care circula pe ruta Iași–Galați. Ultima dată, bărbatul ar fi fost văzut în apropierea Mitropoliei din Iași.

Ana a povestit în lacrimi despre fratele ei, descriindu-l ca pe un om blând și credincios, dar care de ani buni se confrunta cu depresia. Această afecțiune îl determinase să renunțe la locul de muncă și să urmeze un tratament strict.
„Este un băiat foarte cuminte, foarte liniștit. Nu îi place băutura, nu fumează, nu bea. Un băiat cu frica de Dumnezeu, mai ceva ca o fată. El era bolnav de depresie, de asta s-a lăsat de serviciu. Are vreo nouă ani de când ia tratament. Nu știu care a fost problema. A fost internat în spital, dar nu mai lua tratament, nu avea poftă de mâncare, nu vorbea. (...) Nu mai mânca, avea perioade când mânca pâine cu apă”, a spus Ana, la Acces Direct.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest