La o lună de la dispariția bebelușului din Maternitatea Bacău, detalii uluitoare ies la iveală. Tânăra de 19 ani, Ana, care a fost reținută în acest caz, nu ar fi acționat singură. Potrivit mai multor surse, inclusiv o fostă asistentă medicală, totul ar fi fost posibil doar cu sprijinul cuiva din interiorul spitalului.
articolul continua dupa recomandari
„Nu se poate intra așa ușor. Ai nevoie de card de acces pentru fiecare zonă. Ana nu ar fi avut cum să ajungă la salonul bebelușilor fără ajutor. Acolo e clar mâna cuiva din spital – poate o infirmieră, o femeie de serviciu sau cineva de la subsol, care avea acces la lift”, a declarat Lenuța, fost cadru medical.
Mai mult, copilul a fost găsit fără brățara de identificare, un detaliu care ridică și mai multe semne de întrebare. Acest dispozitiv nu poate fi scos cu mâna, fiind nevoie de un obiect ascuțit pentru a-l rupe. Cine a făcut acest lucru și de ce?
Ana și acuzațiile de trafic de copii
În emisiunea Acces Direct, s-a discutat despre posibilitatea ca Ana să fi plătit pentru copil, dar confuzia pare să fi fost legată de altă persoană – nu de mama biologică a micuțului. Deși s-a vehiculat suma de 3.000 de lei, apropiații Danei, mama gemenilor, neagă categoric implicarea acesteia.
„Am auzit că provine dintr-o familie numeroasă. Mătușa are 11 copii, verișoara 8. Nu cred că Dana și-ar fi vândut copilul. Fata asta, Ana, să-și recunoască fapta și să accepte testul cu poligraful. Nu e prima oară când are o poveste pregătită”, a spus o telespectatoare a emisiunii.
Un caz cu multe semne de întrebare
Motivul real pentru care Ana a furat copilul rămâne încă neclar. Dar în jurul ei gravitează o rețea de suspiciuni: presupuse tranzacții, complicitate internă și o posibilă rețea informală. Cert e că o tânără de 19 ani nu putea scoate singură un bebeluș într-o pungă, trecând de filtre și sisteme de securitate.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars