Dana Roba își acuză soțul că i-a luat banii! „Aveam 3000 de lei în portofel și 20.000 de euro în pat”

 

Dana Roba este convinsă că soțul ei i-a furat banii și i-a ascuns fie în locuința părinților lui, fie în apartamentul fratelui său. Make-up artistul susține că ea era cea care susținea financiar familia, deoarece Daniel Balaciu nu avea un loc de muncă. Imediat după agresiunea brutală, bărbatul i-a luat toți banii, iar Dana Roba nu mai știe nimic despre ei.

După ce a fost atacată cu un ciocan, un gest pe care Dana Roba îl consideră premeditat, Daniel Balaciu ar fi plecat cu toți banii make-up artistului. Vedeta afirmă că doar ea știa despre suma de 20.000 de euro, dar aceasta a fost luată de partenerul său imediat după agresiune, împreună cu 3.000 de lei.

„Aveam 3.000 de lei în portofel și 20.000 de euro în patul unde eu dormeam. Mi i-a luat pe toți, toți banii. Fostul soț i-a luat. Cine putea să îi ia? El mi-a luat banii. Sunt convinsă că se va face o constatare și se va găsi unde sunt banii mei. Ori în apartamentul socrilor mei, ori în casa lor unde stau copiii, ori în apartamentul fratelui lui, adică sunt mai multe apartamente unde el avea cheie”, a spus Dana Roba, la Acces Direct.

 

Dana Roba este convinsă că banii se află fie în casa părinților lui sau în apartamentul fratelui său și speră să recupereze suma respectivă, mai ales că acum nu mai poate munci din cauza degetelor rupte și mâinilor în ghips. „Am mai stat aproape o săptămână singură, pentru că am zis că nu mă pot ocupa de fete cu mâinile astea și am zis să mai stau câteva zile, pentru că amețeam foarte tare când mă ridicam în picioare. Acum sunt mai bine față de când am ajuns în spital, pentru că medicul mi-a spus că atunci când o să ajung acasă, copiii or să îmi dea putere și adevărul că a avut foarte mare dreptate”, a mai spus make-up artistul, la Acces Direct


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest