Anișoara a povestit, cu lacrimi în ochi, drama prin care trece, în cadrul emisiunii Acces Direct. După 30 de ani de muncă grea, mare parte petrecută în străinătate, femeia riscă să piardă tot ce a agonisit. Fosta cumnată pretinde că este unica moștenitoare a fostului soț și cere jumătate din apartamentele și economiile pe care Anișoara le-a strâns cu sacrificii uriașe.
articolul continua dupa recomandari
„Toată lumea crede că sunt bogată, dar adevărul e că am muncit o viață întreagă pentru ce am. Fosta cumnată vrea să-mi ia trei garsoniere și banii pe care i-am pus deoparte. Instanța împarte bunurile de parcă ar fi la piață. Eu nu pot accepta așa ceva”, a declarat femeia în platoul emisiunii.
Povestea ei este una cutremurătoare. Căsătorită între 1990 și 2002, Anișoara a născut gemeni, însă unul dintre copii a murit la scurt timp, în condiții neelucidate. Al doilea fiu a fost ucis în 2017, la doar 21 de ani, chiar în fața Parchetului. În 2021, și fostul ei soț s-a stins din viață, lăsând-o singură pe lume. „După ce mi-am pierdut copiii și fostul soț, acum parcă vor să mă lase și fără ce am construit cu mâinile mele. Sunt distrusă, dar nu cedez. Vreau doar dreptate!”, a spus ea
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars