Paul și Nina din Timișoara au ajuns la Acces Direct cu speranța că vor primii ajutor pentru a-și găsi familia dispărută. Mama și sora bărbatului ar fi fost internate într-un spital de psihiatrie din cauza unor probleme de sănătate, însă, de mai bine de doi ani, nimeni nu mai știe nimic despre ele.
articolul continua dupa recomandari
Totu a început atunci când Paul a fost contactat de reprezentanții asistenței sociale, care l-au rugat să le ducă pe cele două femei la un centru specializat. Timp de o perioadă, el s-a ocupat personal de tratamentul lor și a încercat să le ofere îngrijirea de care aveau nevoie. Însă, odată cu trecerea timpului, responsabilitățile și lipsa de sprijin l-au făcut pe Paul să accepte ajutorul altor persoane care s-au oferit să aibă grijă de mama și sora lui. Din acel moment, totul s-a schimbat — familia a pierdut complet legătura cu ele, iar apartamentul femeii ar fi ajuns în posesia altor persoane, în condiții neclare.
Soția lui Paul, Nina, a povestit în direct la Acces Direct că a încercat în repetate rânduri să afle un număr de contact sau o adresă unde le-ar putea găsi pe cele două femei. Răspunsurile primite au fost, însă, șocante. „Am cerut un număr de telefon, o adresă, orice informație, dar nu mi s-a spus nimic. Din contră, mi s-a zis că pentru binele meu să tac din gură, că nu e treaba mea să mă bag. Asta s-a întâmplat după ce apartamentul lor a ajuns în alte mâini”, a declarat Nina, vizibil emoționată.
Paul este convins că cineva ascunde adevărul despre dispariția celor două femei și speră ca apelul său public să ajungă la persoanele care pot oferi informații. „Nu vreau nimic altceva decât să știu că sunt bine. Dacă trăiesc, dacă sunt îngrijite... nu vreau decât să le pot vedea”, a spus el
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
		https://antenaplay.ro/live/antena-stars
							






					
					
					





