Război între frați în Vâlcea: Maria și primarul Dumbravă, acuzații grave la Acces Direct

 

O familie din comuna Stoenești, județul Vâlcea, trăiește un conflict care pare să nu mai aibă sfârșit. Maria, una dintre localnice, a povestit în emisiunea Acces Direct că fratele ei – Gheorghe Dumbravă, primar în funcție – ar fi agresat-o atât pe ea, cât și pe fiica sa, și că ar fi făcut acte false pentru a trece un teren pe numele unei persoane decedate.

Povestea își are începutul în anul 2006, când Maria susține că a cumpărat un teren cu o chitanță scrisă de mână. Timp de aproape 20 de ani, femeia spune că a plătit impozitul pentru acel pământ, fără să bănuiască faptul că situația se va complica. Problemele au apărut atunci când a descoperit că terenul ar fi fost trecut în acte pe numele surorii lor, decedată, printr-un ordin al prefectului. „În 2006 am cumpărat pământul. Domnul primar, fratele meu, a trecut terenul la rolul surorii moarte, făcând acte false. Așa am aflat că figura pe numele ei”, a spus Maria în platou.

Situația a escaladat în momentul în care Maria s-a dus să cosească terenul. Acolo, spune ea, ar fi fost alungată de sora ei, iar din teamă și-ar fi chemat fiica. Tânăra a filmat o parte din incident și afirmă că ar fi fost îmbrâncită și lovită de unchiul ei. Ambele au depus plângeri penale, însă după doi ani răspunsul primit a fost unul surprinzător: primarul nu este considerat vinovat.

Din cealaltă parte, Gheorghe Dumbravă a respins categoric acuzațiile. Edilul susține că terenul disputat îi aparține și că nu ar fi agresat pe nimeni. El a precizat că în ziua incidentului abia se întorsese din spital, după o serie de operații, lucru care l-ar fi împiedicat fizic să se manifeste violent. „Sora mea, cu nepoata și nepotul, erau pe terenul meu. Eu veneam de la spital, după a cincea operație. Sunt la al patrulea mandat, nu sunt un nimeni”, a declarat primarul Dumbravă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest