În platoul Acces Direct s-a declanșat o confruntare cu lacrimi și reproșuri între Violeta și fratele ei. Femeia spune că este hotărâtă să lupte pentru drepturile sale și cere să i se respecte partea din moștenirea părinților. În schimb, fratele ei o acuză că nu are niciun drept asupra proprietății și că decizia justiției îi dă lui câștig de cauză.
articolul continua dupa recomandari
Violeta a povestit că relația dintre ei s-a degradat complet în ultimii ani, mai ales după căsătoria fratelui. „Dacă eram frați cu adevărat, nu ajungeam aici! Am muncit toată viața, iar acum eu și copiii mei suntem amenințați. Tata, mama și eu am fost bătuți”, a spus femeia, acuzându-l pe fratele său că ar fi preluat casa bunicii pe nedrept.
Reacția fratelui, în direct
Bărbatul nu a lăsat acuzațiile fără răspuns și a venit la rândul său cu propria versiune a poveștii. El susține că locuința revendicată de Violeta nu a aparținut părinților lor, ci unui unchi, iar el ar fi contribuit la păstrarea acesteia.
„Casa nu este doar a ei. Eu am dreptul meu și nu pot să-i dau totul. Ea nu a investit nimic, nici părinții. Ne-am judecat și am câștigat procesul. Nu există dovezi pentru ce spune”, a declarat fratele Violetei.
Cazul rămâne deschis
Conflictul dintre cei doi frați pare departe de a fi rezolvat. Violeta susține că nu va renunța până nu i se va face dreptate, iar fratele ei insistă că decizia justiției este definitivă. Situația rămâne tensionată, iar telespectatorii au asistat la un schimb de replici care a arătat cât de adânci sunt rănile acestei familii.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars