Tatăl lui Andrei cere dreptate după moartea fiului său: „Sistemul calcă în picioare amintirea copilului meu”

 

Durerea lui este de neimaginat. Andrei și-a pierdut viața într-un accident rutier care a avut loc chiar de ziua lui de nume, de Sfântul Andrei. În loc de sărbătoare, familia a fost nevoită să își îngroape copilul, iar de atunci, părinții trăiesc cu sentimentul că nu li s-a făcut dreptate.

Tatăl lui Andrei a venit în platoul emisiunii Acces Direct și a povestit că polițistul care ar fi provocat tragedia nu a fost tras la răspundere. Potrivit acestuia, bărbatul era sub influența alcoolului și vorbea la telefon în momentul impactului, însă în ciuda gravității faptei, continuă să fie liber.

„Eu am venit în această emisiune, nu să îmi plâng durerea, ci să cer ajutorul pentru dreptatea care nu mi se face. Sistemul mă calcă în picioare și amintirea copilului meu este călcată în picioare de acest sistem care s-a făcut scut în spatele acestui criminal”, a declarat tatăl lui Andrei, la Acces Direct.

Un martor al tragediei a oferit detalii cutremurătoare despre acea zi. Acesta a spus că l-a văzut pe polițist prăbușit în genunchi, strigând în disperare că a omorât un om, în timp ce alte persoane sunau la 112. Potrivit martorului, tânărul încă avea puls când au ajuns primele echipaje de salvare.

„Am ieșit din magazin și în timp ce încuiam ușa, am auzit o voce de bărbat care urla: ‘L-am omorât’. Am crezut inițial că este doar un bărbat care face scandal. (...) De la o pensiune au ieșit doi angajați, pe care i-am întrebat ce s-a întâmplat. Ei mi-au arătat corpul ghemuit al unei persoane. Lângă aceasta, stătea în genunchi un bărbat îmbrăcat în haine negre, care avea în telefon pe difuzor în mână, care striga: ‘Am omorât un om!’”, a relatat martorul.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest