Tudor, bătrânul din Deveselu care trebuie să plătească 50.000 lei pentru propriul teren

 

Tudor, un localnic din Deveselu ajuns la o vârstă înaintată și cu venituri modeste, trece printr-o dramă greu de imaginat. Bărbatul, care se confruntă și cu probleme de auz, a fost obligat de instanță să plătească zeci de mii de lei membrilor familiei sale pentru un teren despre care susține că i-a fost acordat legal de primărie, după 1990.

Terenul, de aproximativ 1.000 de metri pătrați, i-ar fi fost atribuit pentru a-și construi o casă, autoritățile locale considerându-l atunci un caz social, cu mulți copii și fără posibilități materiale. În rest, loturile familiei au fost împărțite verbal între frați, fără acte, lucru care a generat conflicte serioase la moartea bunicii. Invitat la emisiunea Acces Direct, Tudor a povestit cât de copleșitoare au fost ultimele luni. „Mi l-a dat primăria că n-aveam unde sta… am cinci copii”, a spus el, vizibil tulburat.

Cum a ajuns terenul la masa succesorală

Situația s-a complicat după ce avocatul său nu a depus la timp documentele care demonstrau dreptul său asupra terenului. În lipsa acestora, instanța a considerat că respectiva suprafață aparținea bunicii și a fost introdusă în masa succesorală, împărțită între toți moștenitorii.

Mai mult, evaluarea lotului a urcat la o sumă enormă pentru posibilitățile bătrânului: aproape 50.000 de lei, bani pe care acum este obligat să-i achite rudelor sale. Tudor abia dacă înțelege hotărârea și spune că situația îl depășește complet. „Eu nu știu… fiecare a avut pământul lui dat de primărie”, a adăugat el.

Un proces pe care nici măcar nu l-a auzit

Drama lui Tudor a fost amplificată de faptul că, la momentul procesului, nu avea încă aparatul auditiv. Bărbatul mărturisește că nu a putut înțelege practic nicio discuție din sala de judecată. „Nu auzeam, că nu aveam aparatul. N-auzeam ce zice în instanță…”, a povestit el la televizor.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest