A lipsit de la propria nuntă! Vladimir Găitan vine la "Dincolo de aparenţe" cu dezvăluiri incendiare: "Am înţeles şi am plecat la gară"

 

Sâmbătă, de la 13:00, la „Dincolo de aparențe”, emisiune difuzată de Antena Stars,Vladimir Găitan a lipsit de la propria nuntă.


Sâmbătă, 12 martie, atunci când este invitat la „Dincolo de aparențe”, emisiune difuzată de Antena Stars de la 13:00, Vladimir Găitan va povesti cum a fost posibil să lipsească de la propria nuntă. „Lucrurile erau îngrozitoare”, își amintește marele actor, legat de vremurile în care libertatea era doar un vis.

„Sentimentul de teroare și că ești dependent de niște instituții care îți hotărăsc destinul a existat și nu a încetat nicio secundă. L-am trăit pe pielea mea”, dezvăluie Vladimir Găitan. Cu toate că își anunțase superiorii din timp că urmează să se însoare la Arad, un telefon primit chiar în timpul petrecerii l-a convins să lase invitații și să revină pentru o singură zi în București, unde trebuia să mai filmeze ceva. „Am ajuns acasă de la cununia civilă, unde aveam numai de la București veniți 26 de invitați. Se tăiaseră doi porci, mesele erau pline de bunătățuri și ne-am așezat să mâncăm. Și a sunat telefonul pe la patru după-amiaza, era regizorul”, își amintește marele actor.

I s-a cerut să ia primul tren spre București pentru a fi prezent a doua zi la filmări, și, pentru că nu a fost convins, a fost sunat ulterior chiar de directorul general al cinematografiei, care i-a explicat că dacă nu vrea să-și strice cariera, cel mai bine e să vină în București. „Am înțeles și am plecat la gară”, povestește invitatul Florentinei Fântânaru.


Cum se înțelegea cu Sergiu Nicolaescu și când s-au certat cel mai tare, de ce a bănuit-o pe Elena Ceaușescu că s-a îndrăgostit de un prieten al lui și cum de a fost plesnit chiar de propria lui fiică, sâmbătă, de la 13:00, la „Dincolo de aparențe”.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest