Ileana Popovici a mărturisit cel mai jenant moment pe care l-a trăit! "Taică-miu s-a înroşit tot"

 

Sâmbătă, la "Dincolo de aparenţe", Ileana Popovici a povestit cel mai jenant moment pe care l-a trăit alături de tatăl său.

Având un tată credincios şi apropiat de Dumnezeu care era preot, Ileana Popovici a trăit peripeţii în tinereţe atunci când filma pentru unul dintre cele mai bune filme româneşti. Aflată în emisiuena "Dincolo de aparenţe", actriţa şi-a deschis sufletul şi a mărturisit o întâmplare jenantă prin care a trecut.

"A avut un şoc. Prima dată a venit şi se vedea până în gară la Sinaia. Am văzut silueta lui taică-miu şi când l-am văzut, eu în costum de baie, asta era un lucru de neconceput pentru el... M-am jenat foarte tare. Dar n-aveam ce să fac. Să plec de la filmare nu puteam, să-i explic domnului Pintilie care e situaţia, n-am avut timp... Când m-a văzut tăticu s-a înroşit şi mi-a zis să mă îmbrac imediat şi să vin acasă. I-am explicat care e situaţia şi mi-a zis: "Cum, nu ţi-e ruşine să umbli aşa în văzul tuturor?" Cred că l-am necăjit foarte tare, dar până la urmă a fost foarte mândru", a mărturisit Ileana Popovici la "Dincolo de aparenţe"

Emisiunea "Dincolo de aparenţe" este prezentată de Florentina Fântânaru şi se difuzează pe Antena Stars în fiecare sâmbătă şi duminică începând cu ora 13:00.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest