Paul și Roxana sunt primul cuplu care a atins o lună de relație. Cei doi au fost sărbătoriți de toți concurenții.
articolul continua dupa recomandari
A fost sărbătoare mare în casa Mireasa, și asta pentru că Roxana și Paul au împlinit o lună de relație. Ei au format primul cuplu din cadrul reality-show-ului matrimonial, și au avut parte de o surpriză pregătită de ceilalți concurenți. Îndrăgostiții au fost întâmpinați cu tort, baloane și șampanie, iar partenerii de platou le-au urat mesaje emoționante.
Chiar dacă formează primul cuplu din casa Mireasa, nu tot timpul a fost lapte și miere în relația dintre Roxana și Paul. Și asta pentru că băiatul a simțit în unele momente că partenera lui este prea apropiată de Adina, o altă concurentă. Nu o singură data, Paul și-a manifestat dezaprobarea față de relația pe care iubita sa o are cu Adina, fapt care a dus la o serie de tensiuni în cadrul cuplului.
Paul a reproșat că Adina o influențează negativ pe Roxana și i-a spus iubitei că ar fi mai bine să se apropie de Gabriela. La un moment dat, chiar a încercat să-i interzică partenerei lui să danseze pe manele cu Adina.
„După ce că numai de greu dădusem și din cauza Adinei, și că ești influențată puțin. Nu mai minți tu așa, că nu te cred, oricum. Dar nu trebuie să recunoști, îmi dau și eu seama. (...) Care manele? Mie nu îmi plac manelele, da? Nu mai ai voie să dansezi cu Adina, nu auzi? Interzis. Nici nu am terminat să vorbim și tu pleci. Încerc să vorbesc ceva cu tine și tu pleci (...) Ție nu îți place să stai cu oameni de la care ai ce să înveți”, a spus Paul, la vremea respectivă, la Mireasa - Capriciile Iubirii.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc