Ce i-a transmis Maria lui Adrian înaintea unei posibile plecări din casa Mireasa

 

Apropierea lui Valentin de Claudia a contat în felul în care Maria s-a desprins de fosta relație. Concurenta spune că schimbarea a devenit clară într-o dimineață, când l-a întâlnit pe scări și a constatat că nu mai avea sentimente pentru el.

„Cred că am așteptat să văd eu ceva și am văzut apropierea lui (n.r. apropierea lui Valentin de Claudia). M-am trezit într-o dimineață și n-am mai simțit nimic. Am coborât pe scări și chiar atunci trecea Valentin și eram ceva: << Iuu>>”, a mai spus tânăra.

Acum, Maria petrece tot mai mult timp cu Adrian. La Mireasa – Capriciile Iubirii, cei doi au apărut apropiați și au spus că se simt bine unul în prezența celuilalt. Nu vor însă să grăbească lucrurile, iar situația ei în competiție le complică începutul.

Maria se află în cursa pentru eliminare și vrea să afle rezultatul înainte de a face un pas mai departe. Întrebată despre posibilitatea de a continua apropierea după plecarea din emisiune, a spus că îl va aștepta pe Adrian, dar nu dacă acesta își va îndrepta atenția spre altă fată.

„Doamna Simona ne-a întrebat dacă ne declarăm într-o cunoaștere și i-am spus că <<nu>>, deoarece vreau să văd ce se întâmplă mâine. O să îl aștept dacă nu văd nimic. Adică, dacă văd că el se îndreaptă spre altă fată nu are rost să îl aștept”, a declarat Maria, la Mireasa - Capriciile Iubirii.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest