Întâlnirea romantică dintre Sabrina și Perneș s-a încheiat rău: „M-am săturat! N-am făcut, la dracu, nimic”

 

Concurentul a căutat un sfat de la Alina, iar aceasta i-a transmis tranșant să fie bărbat, nu cățeluș.

 

Sabrina și Perneș, câștigătorii task-ului cu oul, au avut parte de o nouă întâlnire în afara casei. Cei doi au luat o lecție de olărit. Având în vedere că scena din „Fantoma mea iubită”, dintre Molly, Demi Moore, și Sam, interpretat de regretatul Patrick Swayze, este considerată și acum una dintre cele mai romantice din istoria cinematografiei, pe aceleași note ar fi trebuit să se desfășoare și întâlnirea dintre cei doi îndrăgostiți din casa Mireasa. Numai că, date-ul nu o găsea pe Sabrina în apele ei.

 

În momentul în care modelau lutul, Sabrina îi spunea lui Perneș: „Are omul zile și zile. Astăzi nu am nervi. Am impresia că uneori așteptările sunt prea mari de la noi. Și nu înțeleg, chiar și dacă suntem căsătoriți pot apărea probleme. Dă-ți timp. Eu nu sunt supărată pe tine. Nu pot să mă gândesc non-stop și la tine. Mi-e greu și la mine, darămite la doi”. De cealaltă parte, Perneș pare cu nervii întinși la maxim: „Tot timpul eu trebuie să fiu cel care suportă consecințele și m-am săturat. N-am făcut, la dracu, nimic! Fiecare clipă cu Sabrina, cumva, e romantică. Dar astăzi sunt nervos”.

 

În platou, clujeanul a încercat să evite evidențele, dând vina pe ceea ce s-a filmat, apreciind că multe imagini și dialoguri sunt scoase din context: „Vă spun sincer ce m-a deranjat cel mai tare, de exemplu, în secvența se sâmbătă, s-a dus într-un mod nasol. Mi s-a părut normal să se dea și secvența în care ne-am înțeles. Asta e eticheta. O să răspund la ce se întâmplă, dar nu mai vreau și nu mai pot să dau explicații”.

 

Perneș și Sabrina s-au întors de la date în aceeași stare în care au plecat. Concurentul a căutat soluții pentru situația cu Sabrina consultându-se cu Alina. Răspunsul iubitei lui Valentin a fost unul cât se poate de direct, chiar dacă l-a lovit în orgoliu pe Perneș: „Un bărbat trebuie să fie bărbat și nu cățeluș. Mie, ca femeie, nu mi-ar plăcea ca bărbatul meu, să mergem la o petrecere, și el să nu fie cu mine. Eu asta nu aș accepta. Adică să ajungem acolo, fiecare pe treaba lui și acasă ne întâlnim iarăși”.

 

La Capricii, Sabrina a invocat cumva că simte că-și dezamăgește părinții, și că ar avea nevoie mai mult de ei decât de logodnic: „Nu am nevoie doar de confirmarea ta, eu am și mamă, tată, am familie acasă. Eu nu am nevoie de ajutorul ăsta, să vorbesc în continuu despre același subiect pentru că nu ajută”.

 

Într-un final, Sabrina și-a asumat vina, dar a cerut în continuare ajutorul rudelor directe: „M-am simțit jenată pentru ce am făcut sâmbătă. M-am gândit la mama, tata, la rude, la prieteni. Nu-mi place cum m-am comportat, tot pachetul. Nu avem noi o problemă în relație, ci comportamentul meu. Nu are legătură cu el. Eu sunt dehzamăgită de mine. Mă afectează mult. Eu am nevoie de sprijin din partea lor, nu de la el”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest