Cel mai îndrăgit reality show matrimonial revine pe micile ecrane la începutul săptămânii viitoare.
articolul continua dupa recomandari
De sărbători s-a tras cortina peste sezonul 6 al celui mai îndrăgit reality-show matrimonial. Miruna și Cosmin au fost marii câștigători. Dar iată că telespectatorii nu mai au mult de așteptat pentru următorul sezon al emisiunii. Astfel, la începutul săptămânii viitoare se va relua Mireasa.
Din 16 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 14:00, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche. Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste din Sibiu şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.
„Suntem la finalul vacanţei şi abia aştept întâlnirea cu telespectatorii. Începem, aşadar, sezonul al şaptelea al celui mai iubit reality-show matrimonial. A fost o vacanţă intensă, frumoasă, dar acum chiar mi-e dor de Casa Mireasa, un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Şi abia aştept să-i cunosc pe cei cărora li se va schimba viaţa, începând cu 16 ianuarie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa. Ne vedem pe 16 ianuarie!”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc