Miruna i-a povestit lui Cosmin despre obsesia ei: „Îi întrebam dacă au înșelat vreodată”

 

Cei doi concurenți din casa Mireasa au avut o discuție despre iubire și înșelat. Din cauza unei relații din trecut, Miruna chiar a făcut o obsesie să nu fie înșelată de parteneri.

 

Miruna a deschis un subiect delicat, cel legat de relațiile anterioare pe care le-a avut. Concurenta a spus că a fost tradusă într-una din relații, în care, ce-i drept, nu s-a putut îndrăgosti. De acolo a dezvoltat o veritabilă obsesie, întrebându-și următorii pretendenți, de la primele schimburi de mesaje, dacă au înșelat vreodată. Apoi a vorbit și despre o altă idilă pe care a avut-o și în care a fost implicată trup și suflet, iar subiectul despre vechea iubire nu i-a picat deloc bine lui Cosmin.

 

La Capricii, Simona Gherghe l-a întrebat pe Cosmin dacă a înșelat vreodată. Acesta a ezitat până să dea un răspuns categoric, dar în cele din urmă a spus că nu a călcat niciodată strâmb. Miruna a profitat de ocazie și a spus că nu a avut nici cel mai mic dubiu în această privință.  

 

„Nu aveam o temere că mă va înșela, adică nici nu m-am gândit să-l fi întrebat dacă a înșelat. Când îl privesc și am început să-l cunosc, nu cred că ar face asta și tocmai de asta nu l-am întrebat”, a spus concurenta.

 

Cosmin a avut o discuție în casă, cu băieții, despre căsătorie. Dar în platoul Capriciilor acesta a spus că nu-și mai amintește exact despre că a vorbit despre faptul că și-ar dori să se căsătorească. „Chiar nu-mi amintesc să fi spus că vreau să mă însor. Ieri am vorbit? Deci vorbesc foarte serios, nu-mi amintesc!”, a spus concurentul.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest