Olteanca pare foarte interesată de Răzvan, dar respinge orice încercare a acestuia de a se apropia fizic de ea.
articolul continua dupa recomandari
Alisia și Răzvan au avut parte de o întâlnire dominată de cunoaștere, dar și de unele priviri neîmpărtășite! Fata i-a făcut o grămadă de declarații concurentului, însă a stopat orice încercare a acestuia de a se apropia fizic. Cum s-au bucurat cei doi de clipele petrecute împreună.
La testimonial, Alisia a spus: „Îmi place super-mult de el. Vibe-ul pe care îl avem împreună, nu am cuvinte. Cred că e dragoste la prima vedere, dacă stau să mă gândesc. Mi-e greu să mă uit în ochii lui pentru că are ochii ăia atât de profunzi și când mă uit în ochii lui simt că mă pierd, și îmi vine să râd și mă intimidez. Nici eu nu mă gândeam că o să fie atracția asta, până să-l văd”.
La fel de directă a fost și între patru ochi cu bărbatul pe care spune că și-l dorește: „Cum te simți că am intrat val –vârtej, croită pe tine! Nu-mi spui că mă placi doar de dragul de a o spune. Ai foarte multe calități care mie îmi plac la un bărbat. Visez că voi avea copii. Sunt hotărâtă să lupt pentru el. Putem să încercăm să facem copii! De ce vorbim de copii? Mi-aș dori să existe sentimentul ăsta, să vreau să mă mărit cu tine. Sunt o persoană romantică. Nu pot să mă uit în ochii tăi pentru că sunt prea profunzi”.
Alisia i-a mărturisit Yanei că e interesată de Răzvan, iar lui i-a spus: „Mamă, câta mușchiul ai! Ce mână ai! Îmi sparg capul aici! Eu am venit aici cu scopul de a avea o relație serioasă și de a te lua acasă la mine! Vrei să mă pupi? Ușor cu întrebările astea, că eu pun suflet! ”
Alisia și Răzvan au avut un dialog în care unul dintre subiectele aduse în discuție a fost Larisa: „Dar ce a fost faza aia cu Larisa atunci, că ai încercat cu ea! Explică-mi asta, că la asta nu m-am gândit. Eu sunt sinceră cu tine și spun ce simt. Nu vreau să fiu a doua roată. Pe mine mă interesează ce vrei tu aici? Pentru că am puțin timp și trebuie să grăbesc lucrurile. De ce ai fond de ten pe buze… Nu mă mai pupa, pentru că și mie mi se face pielea de găină…”
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc