Cei doi concurenți au câștigat sezonul 5 al show-ului Mireasa – Capriciile Iubirii. Cum au sărbătorit cei doi victoria.
articolul continua dupa recomandari
Trei cupluri și-au unit destinele la finalul sezonului 5 din Mireasa: Giovana și Sese, Perneș cu Sabrina, Alina și Vali, dar doar unul singur a fost declarant câștigător pe baza voturilor publicului telespectator, iar acesta este cel format fin Giovana și Sese, aceasta fiind familia câștigătoare a show-ului matrimonial. Cei doi s-au ales cu un super-premiu de 40.000 de euro, ce poate reprezenta punctul de început al unei căsnicii fericite, pentru că, în cele din urmă, și dragostea trece prin stomac.
Firesc, cei doi concurenți au avut mari emoții în prima zi a săptămânii. După ce și-au spus jurămintele de dragoste în versuri simple și au spus marele Da în fața primarului, cei doi concurenți au aflat că sunt marii câștigători a sezonului 5 din Mireasa și implicit al premiului pus în joc. Sese a strigat în gura mare „Bine măăă!”, iar apoi și-a luat soția pe sus și a învârtit-o de fericire. Cei doi au primit premiul cel mare în valoare de 40.000 de euro, apoi au mulțumit echipei Mireasa. Toți concurenții au început o petrecere mare acum și sărbătoresc finalul emisiunii Mireasa.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc