Primele imagini cu Mona Dansatoarea, de pe patul de spital! Cum arată bruneta după operaţia de rinoplastie?

 
+2 click pentru
galerie

Dansatoarea Mona a pus aplicare planurile pe care le avea de mult timp. Dorea să facă câteva schimbari la aspectul ei fizic şi a început cu nasul. Din primele informaţii, operaţia de rinoplastie a decurs fără probleme. A fost o intervenţie chirurgicală mai complicată, întrucât bruneta a avut septul fisurat. Trei ore şi jumătate a petrecut Mona Dansatoarea în sala de operaţii.

"E un nas mare şi borcănat. I-am "muşcat" din toate punctele de vedere. Operaţia a durat trei ore jumătate. Ea mi-a promis că-mi dansează. A fost un nas mai complicat. Ea avusese şi nişte lovituri înainte şi avea septul fracturat. Acum va fi mai dulce," a declarat Dr. Baker la emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars.

"Îmi place că nu m-am învineţit. Mă simt bine. Îi mulţumesc domnului doctor. Nu ştiu de unde am avut nasul fracturat, poate de când eram mică. Atunci mă băteam cu fraţii mei", a declarat Mona la puţin timp după operaţie," a spus Mona Dansatoarea, la emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest