Feli este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi! Şi tocmai de aceea, nu puţine sunt evenimentele la care este invitată să cânte şi pe care le onorează, în funcţie de timpul pe care îl are. Dar chiar si aşa, cântăreaţa se numără printre puţinii artişti cărora nu le pasă de anularea spectacolelor, din cauza pandemiei de coronavirus. Motivul?
articolul continua dupa recomandari
Este cunoscut faptul că Feli este o mămică mândră din cale-afară! Aşa că ori de câte ori are ocazia să petreacă timpul cu micuţa sa, o face, fără să stea prea mult pe gânduri. Invitată în platoul emisiunii „Răi da’ Buni”, artista a mărturisit că „vacanţa” impusă de autorităţi ca măsură pentru combaterea răspândirii coronavirusului, nici că putea veni mai bine de atât!
După ce i s-au anulat toate evenimentele în următoarea perioadă, Feli şi-a propus ca tot timpul să-l petreacă în familie, alături de Nora Luna şi de Cătălin, partenerul de viaţă.
”Acum pentru că mi-au picat niște evenimente, am stat mai mult timp acasă cu Nora și am fost foarte prezentă în viața ei și îmi dau seama că e la o vârstă la care ea e sugativă de informație. Și de asta mă bucur de momentele acestea. (…) Pentru mine perioada de coronavirus este o ocazie foarte bună să stau acasă cu copilul, cu Cătălin, cu mama și să petrec mai mult timp cu ei.” A spus Feli, în cadrul emisiunii “Răi da’ Buni”
Dar chiar şi aşa, în ciuda fericirii pe care o simte că poate sta mai mult în sânul familiei, Feli a mărturisit că seria de evenimente care are loc, la ora actuală, atât în ţară, cât şi la nivel mondial, este destul de serioasă şi cere multă documentare, şi mai puţin panică din partea oamenilor.
” Dar îmi doresc să trecem de panica asta care a cuprins toată țara. Deși stau acasă nu îmi vine să scriu piese și asta și pentru că am de lansat vreo 7 sau 8”, a mai spus artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc