Ana și Alex de la Mireasa, planuri mari după ce s-au mutat în casă nouă: „Copilașul o să fie bine venit!”

 

Prezenți în platoul Showbiz Report, cei doi îndrăgostiți au dezvăluit ce și-au propus în 2022, după ce la finalul anului trecut au reușit să se mute într-un apartament mult mai spațios.

 

Ana și Alex de la Mireasa au fost invitații emisiunii Showbiz Report, de la Antena Stars. Cei doi îndrăgostiți, care formează unul dintre cuplurile care au făcut pasul cel mare în cadrul show-ului TV, spunând DA în fața ofițerului stării civile, au dezvăluit, în exclusivitate, că relația lor avansează cu repeziciune, de când au ieșit din casa de la Mireasa.

 

Alex susține că au avut timpul necesar să se acomodeze unul cu celălalt și să se cunoască mai bine. El este încântat de pasul pe care l-a făcut, apreciind că Ana este partenera ideală, cu care se înțelege perfect și își împarte treburile în casă. ,,S-au schimbat lucrurile în bine, ne-am cunoscut și mai bine. Ne-am cunoscut și părinții. Cu Ana mi se pare totul ușor, ne ajutam reciproc, la gătit, la curățenie. Am foarte mare încredere în ea”, a declarat Alex pentru Antena Stars.

 

Ana este încântată de pasul pe care l-au făcut recent, anume mutarea într-un apartament mult mai spațios, pe care o considerau absolute necesară. ,,Până acum am fost preocupați cu mutatul și nici măcar nu ne-am intrat într-o normalitate. Ne-am mutat într-un apartamnet cu trei camere. Am avut nevoie de spațiu, a fost una dintre dorințele noastre și o necesitate”, a spus Ana.

 

Și cum noua casă are nu mai puțin de 3 camere este loc și pentru un junior, sau chiar doi, după cum au declarat tinerii îndrăgostiți! ,,Copilașul o sa fie bine venit. Prima oară ne dorim un copil, iar pe viitor poate o să vină și al doilea. Pe băiat o să-l cheme Marco, iar la fată o sa ne mai gândim, pentru ca în casă au fost anumite discuții. Cei din casă au asociat numele Ilina cu Adelina, numele fostei mele iubite din casa Mireasa”, a spus Alex.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest