Ce este pe primul loc în viața Nidiei Moculescu! „Nu iubesc un bărbat, nu în asta constă fericirea mea!”

 

Nidia Moculescu, fata celebrului Horia Moculescu, a dezvăluit informații despre viața ei amoroasă într-un interviu exclusiv pentru Antena Stars. Cu toate că multă lume este curioasă dacă Nidia este într-o relație, aceasta a subliniat că fericirea ei nu depinde de un partener, ci de sănătatea sa și a celor dragi.

„Mi-am găsit fericirea de mult! Nu iubesc un bărbat, nu în asta constă fericirea mea! Constă în sănătatea mea, a tatălui meu, a prietenilor mei, în lucruri care chiar contează, nu lucruri efemere”, a mărturisit fiica artistului.

Nidia a afirmat că este deschisă pentru o relație, dar numai dacă apare persoana potrivită în viața ei. Pentru ea, chimia și compatibilitatea cu un partener sunt aspecte esențiale într-o relație de cuplu. „La timpul potrivit, da. Și cu omul potrivit. Eu vreau ca persoana de lângă mine să fie sinceră, curată, să creadă în Dumnezeu și să avem o chimie”, a mai adăugat ea.

În ceea ce privește relația cu mama sa, Nidia a menționat că se înțeleg bine, deși nu sunt foarte apropiate. Cu toate că nu petrec vacanțele împreună, acestea se întâlnesc pentru o cafea și mențin o relație cordială. „Se înțelege de la sine că vreau să fie și mama sănătoasă. Sunt în relații bune cu mama. Nu ne petrecem vacanțele împreună, dar ieșim la cafele. Nu îmi dă sfaturi mama, pentru că nu le cer”, a precizat vedeta


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest