Ellie White se numără printre vedetele care au fost confirmate cu noul coronavirus. În cadrul unei transmisiuni video pentru „Showbiz Report”, artista ne-a dezvăluit cum se simte și ce simptome a prezentat atât ea, cât și restul familiei sale.
articolul continua dupa recomandari
Ellie White a mărturisit că a fost a avut parte de câteva zile crunte, în care simptomele specifice coronavirusului s-au manifestat brutal și au țintit-o la pat. Mai mult de atât, artista și-a pierdut și cunoștința din cauza stării de rău.
„Acum mă simt mult mai bine față de cum m-am simțit în weekend, când au și apărut simptomele: febră mare, 39, durere peste tot în corp, durere de cap, de ochi, presiune pe piept, oboseală, ca o gripă foarte violentă. În weekend chiar am leșinat prin casă, a fost oribil, dar nu m-am plâns. Am avut un moment de neatenție și am luat acest virus, atât eu, cât și Doru, care acum e la spital pentru investigații.”, a dezvăluit Ellie White pentru „Showbiz Report” .
Dacă lucrurile încep să stea mai bine pentru Ellie White, nu se poate spune același lucru și despre soțul ei, care a fost internat de urgență la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, infectarea cu COVID-19 afectându-i grav plămânii.
„Medicul de familie mi-a recomandat să stau acasă și să mă tratez și doar dacă apar simptome mai grave, cum a avut Doru astăzi, doar atunci că merg la spital. El este încă acolo, i-a ieșit că plămânii îi sunt afectați, acum așteaptă rezultatele analizelor”, a mai spus Ellie White la ”Showbiz Report”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc