Drama lui Lorelai de la iUmor! Și-a pierdut ambii părinți în decurs de câteva luni: „Tata a înnebunit, după moartea mamei”/ VIDEO

 

Lorelai de la iUmor a izbucnit în lacrimi, în direct la „Showbiz Report”, în timp ce povestea despre cum și-a pierdut ambii părinți în decurs de doar câteva luni. Finalista emisiunii de comedie de la Antena 1 a vorbit cu lux de amănunte despre drama prin care a trecut și despre suferința cu care se trezește în suflet, în fiecare zi.

Deși pare o fire extrem de veselă, Lorelai se confruntă cu o tristețe profundă, după ce a rămas singură pe lume. Pe numele real, Ștefania Costache a trecut prin foarte multe cumpene de-a lungul vietii sale, printre ele numărându-se și faptul că a fost abuzată de medicul stomatolog, care a drogat-o și a dus-o la el acasă împotriva voinței sale.

Invitată în platoul emisiunii “Showbiz Report”, Lorelai a izbucnit în lacrimi în timp ce povestea despre moartea părinților săi. Potrivit spuselor sale, cea care i-a dat viață se confrunta cu o boală cruntă de mai bine de un deceniu, iar în noaptea de Înviere, problemele de sănătate au răpus-o definitiv.

Mama avea o problemă cu ficatul, avea ciroză, de peste 10 ani și nu, nu mă așteptam. Am vorbit cu ea în noaptea de Înviere și mi-a zis: ”Hristos a Înviat! Te iubesc” și a doua zi nu a mai răspuns la telefon. Practic, pe mama am pierdut-o pe Paște.”, a spus Lorelai de la iUmor.

Tot în aceeași zi, tatăl lui Lorelai și-a pierdut mințile din cauza durerii provocate de pierderea partenerei de viață. Ștefania Costache a mărturisit că și-a dat seama că părintele ei a înnebunit atunci când i-a spus că a vorbit cu mama ei timp de patru ore, deși aceasta decedase.

Am sesizat asta pentru că tatăl meu a vorbit aproape 4 ore cu mama care nu mai era. L-am sunat pe fix și mi-a zis că mama nu vrea să vorbească cu mine. Nu putea să conceapă faptul că mama e acolo, dar nu mai este. Pe de altă parte, faptul că tata a încasat-o atât de dur, nu mi-a mai dat mie opțiunea să o încasez la fel de tare. Din copilul în care eram, faptul că s-au amândoi deodată la pământ, m-a pus în rolul adultului. Pe mama a trebuit să o îngrop în 24 de ore, de pe o zi pe alta”, a declarat Ștefania Costache la Showbiz Report.

Din cauza șocului emoționat trăit de tatăl lui Lorelai, bărbatul a fost depistat cu o demență senilă, iar abia la câteva luni distanță acesta a realizat că partenera lui de viață a murit, moment în care tristețea și supărarea l-au doborât.

”La tata, imediat după ce am mers să facem un CT, s-a detestat o demență senilă, în urma șocului emoțional. Tata, cu două zile înainte era sănătos. Tata a fost profesor de limba română. Când mama a murit, aceste lucruri au început să dispară și în foarte scurt timp am trecut prin pierderi ale tatălui meu. Pe 20 decembrie m-am dus la tata să-i fac un brăduț în camera mamei și asta l-a făcut să conștientizeze că a venit Crăciunul și că mama nu mai este. A refuzat să mănânce și să bea apă și spune că vrea să facă Crăciunul cu mama. Am crezut că e doar o răzvrătire de moment. Pe 22 am chemat salvarea și m-a rugat să-l las în pace. Pe 23 nu se mai putea ridica din pat. Pe 24 decembrie, tata a plecat să facă Crăciunul cu mama”, a mai spus fosta concurentă de la iUmor.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest