Moartea cunoscutului rapper a făcut-o pe artistă să scrie o scurtă poezie în amintirea lui.
articolul continua dupa recomandari
Întreaga lume artistică românească este în stare de șoc ca urmare a morții premature a lui Nosfe, pe numele lui real Vlad Darius Crețan. Mulți și-au găsit cu greu cuvintele, dar pentru alții durerea pricinuită de dispariția artistului a reprezentat și o sursă de inspirație. Este și cazul Addei, care a avut puterea să-i dedice o poezie, ce are ca temă statutul artistului în societatea românească de acum.
Îndurerată și în stare de șoc după vestea teribilă care a zguduit România, Adda și-a expus sentimentele și trăirile prin câteva versuri, care au menirea să reflecte condiția artistului în societatea contemporană. Adda susține că muzica te poate înălța, dar te poate și ucide, iar după mulți ani de muncă în industrie, se ajunge inevitabil la momentul tragic în care speri la ziua de mâine, dar ea nu mai vine.
''În România...
Muzica te înalță
Dar ea te și ucide
Chiar dacă-i loc de toți
Nu-i loc și pentru tine
Și tragi și tragi
Cum poți mai bine
În primul rând să urci
Și-apoi...
Să te poți menține...
Alegi inconștient
O formă de tortură
Că unii te iubesc
Dar alții te înjură
Din suferința arta
Care nu-i pentru toți
Ca cei de la ''verdicte''
Sunt doar niște roboți
Și tragi și tragi
Cum poți mai bine
Sperând, dacă nu azi
Poate o să fie mâine
Dar mâine oare vine?!'', sunt versurile scrise de Adda în memoria lui Nosfe.
„Doamne!!! Nu am cuvinte!!! Un om care a pus tot sufletul in muzica lui. Atat de muncitor si determinat. Am lucrat impreuna. Am scos piese impreuna… nu am cuvinte. Nu pot… Doamne Drum lin catre stele! ”, a mai scris artista înainte de postarea poezioarei.
Cei doi artiști au avut o colaborare foarte strânsă, lansând împreună, între altele, și piesa „Lasă-mă să mor”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc