Alex și ispita Ali de la Insula Iubiri, față în față la bonfire: „Testul devine foarte intens! Este un punct critic!”

 

Alex Marcu s-a aflat față în față cu cel care i-a cucerit soția. Cum a decurs întâlnirea dintre cei doi la ceremonia specială a focului de pe Insula Iubirii.

 

Majoritatea cuplurilor au pășit pline de încredere pe Insula Iubirii, dar două dintre acestea s-au destrămat, iar cel de-al treilea este pe punctul de a o face. Astfel, Rey și Lavinia a fost prima pereche care a pus punct relației, cei doi găsindu-și noi parteneri pe Insulă. Au urmat Sebastian și Cristina, la cererea expresă a concurentei. Iar acum, un nou cuplu pare aproape de destructurare: cel format de Alex și Teodora Marcu.

 

Puștoaica în vârstă de 19 ani și a căzut pradă tentației, în brațele ispitei Ali, cel care a făcut-o să vadă cu alți ochii relația sa cu Alex. Și totul s-a întâmplat chiar în momentul în care craioveanul își schimbase radical atitudinea, de la tipul posomorât și taciturn devenind sufletul unei petreceri pe insula băieților. Tocmai atunci Radu Vâlcan l-a convocat la un bonfire special, punându-l față în față cu ispita Ali, cel care i-a sucit gândurile soției sale. „Sincer, nu mă aşteptam să fiu chemat acolo, asta mă face şi mai curios şi mai tensionat!”, a declarat Alex, iar emoţiile lui aveau să fie întemeiate.

 

Ispita Ali este cel care s-a apropiat cel mai mult de Teodora și a reușit să o determine să ia o decizie radicală: ruperea căsniciei cu Alex. Ali nu s-a sfiit să îi spună lui Alex tot ce crede el despre el şi despre relaţia lui: „De ce nu o laşi să îşi împlinească visurile?”, a fost una dintre întrebările pe care Ali i le-a adresat concurentului. „Testul devine foarte intens! Este un punct critic!”, a declarat şi Alex, care în mod cert nu s-a aşteptat la o asemenea întâlnire.

 

Cum va reacţiona Alex la vederea filmuleţelor ai căror protagonişti sunt soţia sa, Teodora, şi Ali şi ce îi va spune ispitei, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, în această seară, de la 20:30, la Antena 1.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest