Alexia Eram nu înțelege cum se descurcă localnicii cu un dolar pe săptămână: ”Bugetul unei familii”

 

Fiica Andreei Esca a fost șocată când a aflat care este bugetul unei familii băștinașe, și nu pricepe cum reușește să se descurce financiar.

 

La America Express, pe Drumul Soarelui, concurenții au avut o mulțime de provocări. Între acestea, ei a trebuit să facă o serie de cumpărături cu un singur dolar, transmițându-li-se că acesta este bugetul unei familii timp de o săptămână. Alexia Eram nu-și explică modul în care pot supraviețui localnicii cu atât de puțini bani.

 

Concurenții au primit provocarea de a cumpăra toate alimentele de care au nevoie localnicii, cu suma de doar 1 dolar, acesta fiind bugetul lor pentru întreaga săptămână. Atât Alexia Eram, cât și Aris Eram au considerat că aceasta este o provocare uriașă.

 

”Acesta este bugetul unei familii pe o săptămână, ceea ce m-a șocat. Un dolar pe săptămână mi se pare incredibil de puțin. Noi cu un dolar trebuia să luam minim șase produse din lista pe care o aveam. Efectiv eu nu știu cum se descurcă o familie, nu un om, o familie întreagă, să mănânce zi de zi. Eu chiar nu înțeleg”, a declarat Alexia Eram, la America Express


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest