Alina Sorescu, victorie în instanță în faţa lui Alexandru Ciucu: „Mi-am recăpătat liniștea”

 

Alina Sorescu a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că divorțează de Alexandru Ciucu, tatăl copiilor săi. Deși este extrem de discretă cu viața ei privată, artista a ținut să facă public momentul prin care trece, după ce Alexandru Ciucu a cerut în instanță custodia fetițelor lor, cât și stabilirea domiciliului acestora la el acasă.

"Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare.

La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță prezidințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului.

Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum.

Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare", a scris Alina Sorescu pe pagina sa de Facebook, la începutul lunii mai. 

Noi informații despre divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Cine este femeia care ar fi intervenit în relația lor

Astăzi, Alina Sorescu a anunțat, pe rețelele de socializare, că a câștigat custodia fetițelor și că instanța a decis ca domiciliul acestora să fie la artistă. 

„Mi-am recapatat linistea, instanta a decis stabilirea domiciliului fetitelor la mine. Ii multumesc avocatei mele Nicoleta Popescu pentru implicare si va multumesc voua tuturor pentru sustinere – a declarat Alina Sorescu, în urmă cu doar câteva minute”, a scris Alina Sorescu pe rețelele de socializare. 
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest