Au avut curajul să intre în cel mai dur test al fidelităţii şi au ajuns într-un loc de vis, dar care pentru unii dintre ei s-a transformat rapid în cel mai dur coşmar. În doar două săptămâni petrecute pe Insula Iubirii, relaţii s-au rupt, ispite au părăsit insula, noi cupluri s-au format, unii grăbindu-se să ia decizii poate fără cale de întoarcere. S-a întâmplat şi aseară, când Teodora, soţia lui Alex, a luat o iniţiativă pe care nimeni nu avea să o prevadă.
articolul continua dupa recomandari
„Teodora m-a invitat să dorm alături de ea şi eu n-am putut să refuz!”, a mărturisit Ali, ispita care a reuşit să pătrundă tot mai mult în sufletul Teodorei şi cel care totodată a pus-o pe gânduri: „Ali m-a ajutat foarte mult să îmi dau seama de relaţia pe care o am. Acasă credeam că am relaţia perfectă şi că nimeni nu poate să mă schimbe!”, a declarat Teo, cea pe care dimineaţa a găsit-o cu un singur gând „Vreau să mă bucur de fiecare moment care mi-a mai rămas pe Insulă!”.
Încă sub imperiul emoţiilor de la ceremonia focului, pe insula băieţilor lucrurile au fost foarte tensionate aseară. Un gest minor a fost la un pas să escaladeze într-un conflict în toată regula între Rey şi Alex, iar vorbe grele s-au împărţit fără niciun regret. „Nu am venit aici să mă jigneşti tu!” au fost vorbele cu care Alex a încheiat orice discuţie cu Rey.
Tot aseară, concurenţii de pe cele două insule au fost puşi din nou în faţa unei decizii foarte importante – să voteze care dintre ispite trebuie să părăsească Insula Iubirii. Cu trei voturi, Anto a fost cea pe care băieţii au decis să o trimită acasă, în vreme ce fetele l-au nominalizat pe Cristi.
Chiar când părea că face eforturi să se integreze cât mai bine pe Insulă, după petrecerea unde a uimit pe toată lumea cu dezinvoltura sa, Alex a primit aseară o lovitură neaşteptată – convocarea la un bonfire special, doar pentru el. „Sincer, nu mă aşteptam să fiu chemat acolo, asra mă face şi mai curios şi mai tensionat!”, a mărturisit el, pe drumul către întâlnirea cu Radu Vâlca, gazda celui mai dur test al fidelităţii. Cum va decurge acest bonfire, ce va afla Alex şi, mai ales, ce decizii va lua în urma lucrurilor aflate, telespectatorii vor afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, săptămâna viitoare, luni şi marţi, de la 20:30, la Antena 1.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc